Casuta noastra!

V-am promis multe povestiri despre cum mi-am petrecut lunile ce au trecut. Dar acum fac un rezumat: iata-ne proprietari peste 30 de ani a unui apartament vechi, nezugravit de 30 de ani, pe care l-am adus intr-o forma cat de cat acceptabila! Ne-am ambitionat noi, de fapt zugravii din noi, si intr-un final am terminat de il spalat si zugravit, si apoi iar spalat. Am invatat sa stingem varul, sa dam cu bidineaua, sa facem ipsos, sa dam vopseaua de pe pereti, ce furtunase trebuie pentru gaz, cum sa folosim bormasina si lista mai poate continua. Avem poze cu care putem facem paralela inainte-dupa, dar ceea ce urmeaza e doar ca sa vedeti ca suntem gospodari, nu gluma!



Aceasta este Prima noastra casa! Aceasta este casuta noastra (cum ar spune Doru)!







Oricand veti avea nevoie, o sa va impartasim din experientele noastre cu cea mai mare placere!

...

Stiu ca asteptati noutati de la mine! Cate am sa va povestesc si sa va arat! Dar nu azi, va rog! Maine cu siguranta!
Nu stiu daca am apucat vreodata sa va povestesc visele mele; doar bietul Theo e supus calvarului astuia. Mi-a spus ca as putea sa fac un scenariu destul de bun pentru un scurt metraj, mai ceva decat Twilight Zone! Nu are sens sa va povestesc de la inceput totul, doar ca la un moment dat, in visul noptii care a trecut, la aflarea unei vesti groaznice, am facut un pas inapoi; in fata mea a aparut un ecran mic pe care se derula o pelicula asemanatoare cu cea a filmelor mute. O rama cu o fotografie ce se schimba mereu: o mama cu trei copiluti mici, apoi aceeasi mama cu copilutii crescand, apoi mama cu doi, apoi singura, imbatranind cu fiecare fotografie. Apoi o fata singura plangand! Da, asa e viata! Subconstientul meu imi aminteste asta si in vis! As fi uitat cu siguranta visul daca nu as fi intrat astazi, pentru prima data dupa aproape doua luni, sa vad ce au mai postat oamenii pe care-i citeam. O persoana pe care o admir si o pretuiesc, pe care nu o cunosc decat de pe blog, dar alaturi de care am fost si voi fi cu gandul si sufletul, avea asta ca ultima postare. Lacrimile au inceput sa-mi cada in cana de ceai; lacrimi de bucurie pentru ea, lacrimi pentru mine, lacrimi iar de bucurie! Mi-am zis: da, asa e viata! Nu vrem sa recunoastem ca trece, ca am ajuns deja mari! de acum intrebarea este: ce veti face cand veti fi "batrani"?

V-am lipsit?!

Mie mi-ati lipsit! Sa stiti ca am lipsit motivat (in urmatoarele postari o sa vedeti si de ce). Am atatea sa va povestesc! Acum am intrat doar sa va doresc din tot sufletul o primavara frumoasa la toti- baieti si fete, doamne si domni!
In Bucovina, unde am crescut, baietii primesc martisoare de 1 martie- un talisman legat de doua fire, alb si rosu, sa-i pazeasca si sa-i ocroteasca! Nu mai respect traditia de mult! Dar tot imi doresc sa fiti paziti si ocrotiti!