Noaptea Sfantului Andrei

Mi-am amintit ca tatal meu dadea, in seara dinspre Sfantul Andrei, cu usturoi pe la ferestre si usi, murmurand cuvinte neintelese de mine (poate asta dadea obiceiului farmecul aparte). Am dat si eu cu usturoi in aceasta seara, nu din frica de strigoi ca strabunii, ci datorita nostalgiei. Mi-e dor de noptile in care, prefacandu-ma ca dorm, ascultam povestile spuse mamei mele de catre tata-bun. Mi-e dor sa ne arate locurile unde noptile se auzeau cantand ielele, locuri in care a disparut nu stiu cine a nu stiu cui; sa ne povesteasca cum a intalnit-o in anii de catanie pe femeia cu pelerina ce i-a cerut voie sa se incalzeasca la focul lui, cum i-a zarit sub mantie picioarele de tap, cum femeia a disparut ca un fum cand tata-bun a inceput sa se roage; sa ne povesteasca de o femeie vrajitoare care a ucis pruncul unei femei care avea o datorie fata de ea. Si inca cate alte povesti despre o lume care pe noi nu ne mai intereseaza! Am crescut crezand in lumea asta magica!
Mi-am visat alesul (mai bine zis numele lui) in noaptea de Sfantul Andrei, ce-i drept fara sa-mi pun busuioc sau grau sub perna sau sa mananc turte super-sarate !
Ce incerc sa spun - inca mai cred in lumea asta nevazuta si mi-as dori sa pot povesti ceea ce am auzit si eu la randul meu! Dar pentru Theo eu cu povestea mea cu iele si strigoi nu pot concura cu "El Clasico"(cica asa ii spune meciului dintre FC Barcelona si Real Madrid)!

Schimbari

Fac schimbari in viata mea, sau macar incerc. Am spus ca nu voi mai folosi cuvantul asta, "in-cerc". De cate ori il folosesc simt nehotararea si neputinta de a o scoate la iveala pe adevarata Tali din cercul pe care-l strabate de atata timp - 6 ani la numar.
Aseara am renuntat la Tali-insomniaca care se uita la tv pana spre dimineata. Ca sa schimb cu ceva televizorul, am ales sa citesc pagini din "Buna seara, Melania!", de Rodica Ojog-Brasoveanu. M-a speriat nitel asemanarea mea cu Melania (doar putin - imi plac ca si ei jeleurile, si ceaiul- o treime verde, doua treimi negru; si de vorbit vorbesc si eu singura- semn sigur de senilitate, credeam)!
Am inchis cartea si am continuat sa visez cu ochii deschisi! Efectul hipnotic a fost garantat! Nu m-am mai gandit la credite, agenti imobiliari; nu am mai visat telefonul sunand, doar pe mine in vechea masina a tatalui meu, strangand la piept pe Bruno si pe Rex. Ii duceam acasa! Ironic, nu?! Ei sunt acasa, casa parinteasca, iar eu sunt in cautarea "acasei" mele, a cuibului meu! Si as vrea sa o duc in casa noua pe adevarata Tali, omul curajos, entuziast si iubitor de oameni si de frumos, de ceai la orice ora, si devorator de orice tine de design interior!

The Lasser Tag Arena

Am trait sa o fac si pe asta! Eu care urasc razboiul si orice infruntare cu arme, m-am jucat de-a comando-ul printre pereti labirintici, cauciucuri, podete suspendate si topogane. Da, asta e termenul "m-am jucat", tragand cu arma pe care nu m-am obosit sa invat sa o folosesc in tot ce se misca (inclusiv in coechipieri), aparandu-mi topoganul pe care l-am lustruit de cate ori m-am dat pe el, doar, na, am si varsta potrivita! :P

Mi-am imaginat jocul asta ceva demn de Star Wars, dar nu a fost atat de spectaculos cum am visat. Sa va spun cam in ce consta jocul de Lasser Tag. Dupa ce iti pui o vesta cu luminite, de care este atasata si o arma, esti introdus in arena semi-obscura (cei cu ochelari o sa aiba probleme de acomodare) si de acum trebuie sa te crezi Stallone, sa te pitulezi dupa pereti si alte obstacole si sa-i impusti pe cei din echipa adversa in luminitele de pe piept sau umeri. Chiar daca ii impusti pe cei din echipa ta, nu-i bai, o sa ti se scada puncte, nu o sa ti se adune! E bine de stiut ca mai sunt luminite atarnate de pereti care seamana cu cele ale jucatorilor si in care e bine sa nu tragi ca tot ti se scad puncte. Si dupa ce ai alergat 15-20 minute, de ti se uda tricoul pe tine(ar fi bine sa mergeti imbracati in culori inchise si sa aveti tricouri de schimb la voi), poti sa te linistesti, sa te hidratezi si sa joci si alte jocuri: fusbal, hockey table, Nintendo Wii si darts! Chiar te poti distra pe cinste, daca cei cu care joci stiu ce inseamna "a te juca"!
Dupa cateva ore de jucat, intorcandu-ne la 5 dimineata pe la casa noastra, am avut un soc teribil descoperind ca nu ne merge liftul! Atunci m-am simtit ca si Stallone, ca in Over The Top, cand cu o ultima sfortare, gandindu-se la fiul lui, (eu-la patutul meu) isi doboara adversarul (iar eu-cele 9 etaje)!
In final, zambeam fericita din asternut cugetand la copii care nu mai stiu sa se joace, care iau totul prea personal, si la mine, cel mai necompetitiv copil pe care-l cunosc!

Trebuie sa va marturisesc ca Theo dupa atata alergatura a slabit pe putin 2 kilograme si s-a ales si cu o pereche de pantaloni rupti groaznic intre picioare!

S-a terminat...

S-a terminat... S-a terminat priveghiul, s-a terminat ingropaciunea...S-a terminat Cenaclul Flacara! Acum chiar de tot!
Adio, Maestre!
Nu mi-a placut omul, dar am iubit artistul, i-am adorat munca! Am crescut cu cantecele din Cenaclu, cu atmosfera lui; vazand acum imagini de la concerte am inteles ce inseamna "unirea in cuget si simtiri"! Artistul a reusit sa le atinga miilor de oameni coarda sensibila a sufletului, sa-i faca sa vibreze in acelasi timp, sa-i faca umani in niste vremuri in care uitai ce si cine esti!
O sa ne lipseasca, in vremurile ce vor veni, artistul Adrian Paunescu!

Potentialul erotic al sotiei mele

Nu sunt dezvaluirile lui Theo in aceasta postare. Daca asa v-ati gandit, rusine sa va fie! :P
Este vorba de o carte de David Foenkinos, o carte de la care am asteptat mai mult. Mi s-a promis in prefata ca o sa rad cand o sa o citesc, dar eu am zambit doar de cateva ori. Oi fi eu defecta!
Pe scurt: Personajul central este Hector, colectionar impatimit de tot ce-i pica in mana, cu o familie disfunctionala, asa cum sunt toate familiile; cu o mama care iubeste sa pregatesca supa, cu un tata care are o pasiune pentru mustati, cu un frate, cu 20 de ani mai mare, pe care-l crede cu o viata perfecta, cu un prieten, colectionar de asemenea. "Parintii lui au o gama hiper-restransa de sentimente. Iubesc pe toata lumea. E o dragoste simpla care merge de la burete pana la fiul lor"(mi se pare crunt, dar adevarat pentru o multime de oameni care ma inconjoara, doar ca nu este vorba de iubire, ci de ura)
Pierderea unui concurs intre colectionari declanseaza criza lui Hector. Esueaza lamentabil in incercarea de a se sinucide, sta intr-un sanatoriu jumatate de an. La intoarcere, o intalneste pe viitoarea lui sotie. Se crede vindecat de gravai "boala", "colectionita", pana cand intr-o dupa-amiaza isi zareste sotia stergand geamurile, moment de beatitudine pentru eroul nostru. Considera miscarile sotiei, atunci cand sterge geamurile, extrem de erotice. Si iata-l pe Hector pe care-l crezusem vindecat ca "recidiveaza" - incepe sa colectioneze momentele in care sotia lustruieste geamuri. Instaleaza si o camera de vederi pentru a nu pierde nimic, dar aceasta ii dezvaluie ca sotia il inseala. Decat sa se lipseasca de "colectia lui", prefera sa sufere in tacere. Finalul o sa va las sa-l descoperiti singuri.
Ce este mai bizar pentru mine, ca nu doar lui i se par excitante miscarile sotiei lui la spalat de geamuri, ci si prietenilor lor, si parintilor ei. Sincer nu am atata imaginatie ca sa inteleg senzualitatea curatarii unui geam murdar!
Dintre Hector-colectionarul, Hector-sinucigasul, Hector-mincionosul, Hector-sotul, Hector-incornoratul, cel mai haios mi s-a parut Hector-sinucigasul! Stiu! sunt defecta! Daca am ajuns sa cred ca si ratarile pot fi haioase...
Ridic privirea si mi-o indrept spre geam. Nu-mi vine sa cred cate dare de praf, fosti stropi, il brazdeaza! Sa-l astept pe Theo?!
"Si Theo cand va ajunge acasa va desena cu degetul pe geam o inima cu o sageata", la fel cum a facut si pe ecranul prafuit al televizorului. Zambesc, doar zambesc...