Noaptea Sfantului Andrei

Mi-am amintit ca tatal meu dadea, in seara dinspre Sfantul Andrei, cu usturoi pe la ferestre si usi, murmurand cuvinte neintelese de mine (poate asta dadea obiceiului farmecul aparte). Am dat si eu cu usturoi in aceasta seara, nu din frica de strigoi ca strabunii, ci datorita nostalgiei. Mi-e dor de noptile in care, prefacandu-ma ca dorm, ascultam povestile spuse mamei mele de catre tata-bun. Mi-e dor sa ne arate locurile unde noptile se auzeau cantand ielele, locuri in care a disparut nu stiu cine a nu stiu cui; sa ne povesteasca cum a intalnit-o in anii de catanie pe femeia cu pelerina ce i-a cerut voie sa se incalzeasca la focul lui, cum i-a zarit sub mantie picioarele de tap, cum femeia a disparut ca un fum cand tata-bun a inceput sa se roage; sa ne povesteasca de o femeie vrajitoare care a ucis pruncul unei femei care avea o datorie fata de ea. Si inca cate alte povesti despre o lume care pe noi nu ne mai intereseaza! Am crescut crezand in lumea asta magica!
Mi-am visat alesul (mai bine zis numele lui) in noaptea de Sfantul Andrei, ce-i drept fara sa-mi pun busuioc sau grau sub perna sau sa mananc turte super-sarate !
Ce incerc sa spun - inca mai cred in lumea asta nevazuta si mi-as dori sa pot povesti ceea ce am auzit si eu la randul meu! Dar pentru Theo eu cu povestea mea cu iele si strigoi nu pot concura cu "El Clasico"(cica asa ii spune meciului dintre FC Barcelona si Real Madrid)!