Sarbatori vin, sarbatori trec....

La fiecare sarbatoare a Pastelui astept sa "simt" ceva; nu stiu cum sa definesc acel ceva...astept poate o "binecuvantare divina" (mda, suna atat de..) parca ar trebui sa vina cineva sa-ti livreze cu sacul si apoi sa te puna sa semnezi de primire. Si pe masura ce trec anii sunt mai dezamagita de tot si toate!
Poate si alegatura de dinainte si cea pana sa luam Lumina au avut o mica-mare influenta!
Am vrut sa mergem la slujba de Inviere la Mogosoaia, la biserica Sfantul Gheorghe, mica si veche, raiul pe pamant am gandit! Si iata-ne ajunsi acolo intampinati la intrarea in complex de o mare de politisti! Am gandit ca vor si ei sa petreaca frumos Invierea; ei gandeau altceva: ochii lor goi il urmareau pe frate-miu care e cam chelbos (na, deh, chiar daca e tanar, nu-l mai ajuta natura). Pe aleea complexului am inteles dupa straiele sclipitoare si dupa dintii albi care straluceau in intunericul.. noptii ce cautau acolo atatia politistii! Ne-am refugiat cateva clipe in biserica unde erau cativa batranei, care nu ne-au convins sa ramanem!
Am facut cale intoarsa si am oprit la prima biserica pe care am vazut-o - Biserica Bazilescu! Destul de draguta, pe dinafara, slujba putin diferita de cum stiam si bineinteles momentul meu de uimire: la cateva minute bune dupa ce preotul a strigat "veniti de luati lumina" cei care erau afara vedeau doar cate o lumanare coborand scarile, apoi prin gradinita bisericii si apoi se pierdea sarind gardul! Si iata-ma in loc sa cuget la sacrificiul suprem, in loc sa simt bucuria cea inaltatoare a Invierii, ma trezesc gandind despre egoismul oamenilor! Si am plecat dupa jumatate de ora cu lumina, si cu nostalgia in suflet "parca Acasa eram mai frumos!"
Nu stiu daca acasa era neaparat mai frumos, poate eram si noi mai tineri!

Zambesc doar cand imi aduc aminte de urmatorul dialog atat de caracteristic enoriasilor nostrii evlaviosi:
"Doamna nu va mai impingeti!"
"Eu vreau sa trec"
"Nu aveti pe unde, ca e un gard in spatele meu"
"Eu vreau sa trec pe langa gard!"